Hei everyone, so yeah.. bun venit, I guess.
Ma gandeam sa inchid blogul, ca are cam multe postari cu termeni aiurea, sau care chiar permit oricui ma googaleste sa isi dea seama cam ce debitez eu cu o tastatura in fata.
Sau, nu stii niciodata, poate imi pun si eu CV-ul ca spalator de faianta la Google, si tipii o sa ma googaleasca, evident. Dar in fine, momentan n-am planuri de cariere noi, deci hashtag yolo hashtag swag #haisascriem:
Vazusem articolul asta > http://overheard.liketodiscover.com/the-greatest-ryan-air-complaint-letter-in-the-world-ever/ < postat de un fost coleg pe facebook (bine, bine, coleg superior in grad, dar colegialitate fraternitate etc). Hey, Alex 🙂 Anyway, merita sa il citesti, e un fel de complaint amuzant impotriva Ryan Air.
Si intamplator, se face ca eu am lucrat in relatii cu clienti (mai mult sau mai putin) cam de pe cand am terminat liceul, cu pauze intre joburi. Un domeniu de-a dreptul fascinant, as putea spune, cu care, din fericire pentru bunastarea mea psihica, peste ceva timp voi avea de-a face doar din perspectiva clientului, si nu din a retailerului. Sau, ceea ce e cazul 99% din timp, un intermediar care lucreaza pentru o corporatie si de obicei fara vina -dar nu tot timpul-.
Dar in fine, ceea ce urmeaza e parerea mea subiectiva in ceea ce priveste relatia dintre un consumator si vanzator. In ultimele decenii, nu e o realizare faptul ca marile corporatii au ‘papat’ micul intreprinzator in aproape orice industrie. Sau daca nu i-au inghitit deloc, micii intreprinzatori se vad nevoiti sa colaboreze cu ei, sau sa-si inchida afacerea, fiindca nu pot concura.
Cunosc o multime de oameni care se bat tare cu pumnu-n piept ca ‘baa, eu de-as avea 20,000 de euro, mi-as deschide o afacere si ar merge excelent’, dar stiu putini care au si realizat asta. Ca sa fiu sincer, momentan nu imi trece niciunul prin minte, dar imi trec rapid vreo 10 care au avut afacerea si deja e inchisa, sau e sub linia de plutire, de ani de zile. Din nou, nu zic ca nu e posibil, dar asta e majoritatea.
Deci, majoritatea mancarii / electrocasnicelor / hainelor / baxurilor de hartie igienica le vei cumpara de la un retailer oarecum mare, in general. Mai jos dau o situatie ipotetica, orice asemanare cu realitatea este pur fictionala: Sa zicem ca Gheorghe merge la Dedeman si isi cumpara un televizor Panasonic. Si Gheorghe si-a luat credit de 5000 de euro de la BCR ca sa-si cumpere electrocasnice prin casa. Bine, TVul a fost vreo 1000, dar si-a luat Gheorghe si un iPhone 6 si alte chestii.
Vine Gheorghe cu achizitia lui acasa, iar dupa 2 saptamani isi cheama vecinii in vizita, sa vada ce misto ii. 3D, FullHD evident, cu aplicatii. Si in timp ce sta Gheorghe mandru de el, se stinge televizorul. Asta e, ‘a facut spume si-atat, acum e praf, pierdut, caput’. Gheorghe, rusinat fata de vecini, merge cu TVul si cutia la Dedeman si da de un baiat de pe raion, pe care isi revarsa mania. Sau la ‘Relatii cu Clienti’, unde i se spune procedura, produsul va fi trimis la service pentru a fi reparat. -Sidenote, poate ca Dedeman i l’ar schimba.. La noi sunt unii retaileri mai ok din punctul asta de vedere, fata de cei din Anglia de exemplu… in before argumentele romanului despre cum ‘in occident nu se intampla asa ceva, numa in tara asta de rahat’.. ba se intampla, doar nu esti tu in tema-.
Gheorghe se infurie teribil cand aude ca va fi fara televizor cateva saptamani, cere sa vorbeasca cu seful (cred ca inca e sefa) magazinului. In fine, dupa ce asta se poate sau nu se poate realiza, cineva cu un grad in plus fata de baiatul de pe raion ii explica lui Gheorghe ca ‘Ne pare foarte rau, insa Dedeman nu este producatorul televizorului. Noi vom trimite televizorul la service in Bucuresti, unde va ajunge in 2 zile. Restul depinde de cat timp le ia lor sa il repare, dar noi de indata ce il primim, va contactam’. Aici depinde de retailer, poate i-l si inlocuieste, dar in situatia asta, as avea dubii. Si cu Dedeman ai o sansa, stai sa vezi daca ai luat ceva de la Auchan acum 2 saptamani, mult noroc si distonocalm.
Vazand ca nu are de castig, Gheorghe suna la ‘relatii cu clientii’ Panasonic si i se spune un script. Atitudinea buna depinde si de ce zi a avut omul ala care lucra intr-un call center, dar daca asa incepi tu telefonul, probabil ti se va raspunde intr-un ton similar, mai putin injuraturile (ca nu e voie). Dupa ce aude raspunsul default (ca asa cere compania), Gheorghe nu e multumit si cere sa vorbeasca cu un manager. In functie de situatie, il va primi sau nu, dar va auzi acelasi lucru, posibil intr-o voce mai groasa cu 2 tonuri.
Luna viitoare, BCR il contacteaza pe Gheorghe in data de 3, sa-l anunte ca e cazul sa plateasca rata la credit. Daca e chiar idiot, Gheorghe o sa aduca argumentul ca el nu plateste, deoarece televizorul pe care l-a luat din banii imprumutati s-a stricat. Caz in care Gheorghe s-ar putea trezi fara casa peste vreun an.
Eu articolul asta il scriu pentru Gheorghe, fiindca am fost frecvent in ambele situatii. Rareori o sa ai ocazia sa vorbesti direct cu seful firmei de la care cumperi ceva. Stai linistit, seful acelei firme de-aia il plateste pe intermediar, ca sa nu iti asculte el urletele. Si ce poti sa faci, ai de gand sa dai Auchan in judecata pentru un frigider? Din nou, multa bafta, distonocalmuri si buget din greu pentru avocati. Si posibilitatea ca tot o sa pierzi, ca nu stii cate pile au aia.
Eventual mai lasi niste pareri negative pe Amazon, sau orice site gasesti sa-ti versi necazul, sa stie si altii. Vor avea o oarecare influenta, desi sunt si destule corporatii care platesc copii prin China sa le scrie recenzii pozitive, deci si asta are o limita.
In fine, o cam termin pe aici. Sunt destule parti pozitive in a cumpara ceva, si ai totusi o garantie care in general, va fi respectata oarecum. Dar pentru cel care are o impresie ca ‘eu dau banii asa ca fac ce vreau’, sunt vremuri grele, si nu par sa se imbunatateasca.